Tamara Petrovna încremeni.
În acel moment, Irina înțelese totul: nu mai era doar un conflict de familie. Era un război. Și cineva trecuse deja o limită care nu poate fi iertată.
Aleksandr își feri privirea, neliniștit. Pentru prima dată, Oksana nu mai zâmbea.
Irina făcu un pas înapoi, spre ușă.
— De acum, totul va fi diferit, spuse ea încet, dar ferm.
Apoi se întoarse și plecă, lăsând în urmă țipetele, justificările și un trecut care tocmai începea să se destrame.
Mai târziu, Irina nici nu-și mai amintea cum ajunsese acasă. Picioarele o purtaseră singure prin orașul rece de seară, unde lumina felinarelor se reflecta în asfaltul ud. În interiorul ei era o liniște nenaturală — liniștea arsă de după o explozie.
Katia stătea în bucătărie, cu genunchii strânși la piept.
— Mamă… ai venit, spuse ea încet.
Irina observă imediat schimbarea: ochii fiicei sale erau tensionați, prea maturi pentru vârsta ei.
— Ce s-a întâmplat, iubita mea?
Katia ezită.
— Bunica a sunat din nou… A spus că ești supărată pe tata și că vrei să pleci departe… fără mine.
Irina se lăsă încet pe un scaun. Ceva în ea se rupse.
