Irina zâmbi pentru prima dată — calm, fără ură.
— Nu. S-a distrus singur. Eu doar nu mai acopăr asta.
Deschise ușa.
— Plecați.
Alexandru ridică privirea. În ochii lui nu mai era luptă, ci doar o înțelegere târzie.
Ieși primul.
După el — Tamara Petrovna, deja nesigură pe cine încercase de fapt să salveze.
Oksana rămase o clipă.
— Ai grijă de tine, — spuse încet Irinei, apoi plecă.
Ușa se închise.
Katia se lipi de mama ei.
Irina o îmbrățișă strâns, ca și cum, pentru prima dată după mulți ani, își permitea pe deplin acest gest.
Afară, orașul își continua viața ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Dar în interiorul acelui apartament, trecutul își pierduse în sfârșit puterea.
Și acesta nu era un sfârșit.
Era un început.
