Și eu l-am folosit.
Câteva săptămâni mai târziu, ies din spital pe picioarele mele, încă fragile, dar ale mele. Aerul rece îmi umple plămânii și pentru o clipă, lumea pare liniștită.
Presa încă vorbește despre cazul Voicu, dar pentru mine nu mai e zgomot. E doar ecoul unei lupte deja câștigate.
Nu mai sunt văduva fragilă pe care o vedeau ei.
Nu mai sunt fata „luată din milă”.
Sunt femeia care le-a distrus imperiul.
Mă opresc în fața clădirii unde locuiam cu Daniel și privesc în sus. Fiecare fereastră poartă o amintire, dar nu mă mai apasă.
Pentru că nu mai trăiesc în trecut.
Deschid ușa și pășesc înăuntru.
Nu ca o victimă.
Ci ca o supraviețuitoare.
Și, pentru prima dată, ca o femeie liberă.
