Asta a fost prima crăpătură.
“Știu,” a spus el.
După aceea, a urmat o tăcere lungă.
“Te-am urât foarte mult timp.”
“Aveai tot dreptul să faci asta,” a spus el încet.
Părea epuizată.
“Acum sunt prea obosit ca să urăsc pe cineva.”
Asta a fost prima crăpătură.
Daniel m-a interceptat pe hol după unul dintre acele apeluri.
În același timp, Dana m-a tras înapoi în realitatea mea cu propria ei situație.
Apeluri pierdute de la doctor.
Vești de la farmacie.
Mesaje vocale despre permisele pierdute.
Un mesaj text care spunea doar: Sună-mă dacă poți. Nu intra în panică.
Ceea ce, desigur, m-a făcut să intru în panică.
Eram prea obosit ca să ascund asta.
“Ce s-a întâmplat?” a întrebat Daniel.
“Nimic.”
“Asta e o minciună.”
Eram prea obosit ca să mă apărez.
