A înghițit în sec. “Cred că trebuia să aud asta.”
Duminica următoare, Margaret a venit fără deghizare, pur și simplu ea însăși.
Stătea stânjenită în prag. “Nu o să forțez nimic. Vreau doar ceea ce vrei tu să oferi.”
Mark a ezitat, apoi s-a dat la o parte. “Poți să intri.”
Margaret a zâmbit, fragil, dar sincer. În timp ce îi ținea pe băieți în brațe, a șoptit: “Bună, drăguții mei mici.”
Mark o privea atent. După un moment, a spus încet: “Sunt norocoși să te aibă, mamă.”
Margaret îl privea ca și cum i-ar fi oferit lumea.
“Sunt norocoși să te aibă, mamă.”
Ce moment din această poveste te-a făcut să te gândești cel mai mult? Împărtășește-l în comentariile de pe Facebook.
Vizitat de 1 dată, 1 vizită astăzi
