A urmat o pauză apăsătoare.
— Nu o amesteca pe mama mea în asta! — izbucni el brusc.
— Ea este deja implicată, Sașa. Și acum e prea târziu să vă prefaceți că nu vedeți.
El tăcu. Iar în acea tăcere, Irina auzi pentru prima dată nu agresivitate, ci confuzie. O nesiguranță pe care nu o mai remarcase până atunci.
Dar nu simți milă.
A doua zi, se duse la un avocat.
— Vreau să fie consemnat oficial faptul că asupra copilului se exercită presiune psihologică, — spuse ea calm, așezând documentele pe birou.
Avocatul o privi atent.
— Înțelegeți că acest lucru poate duce la un conflict serios?
— A început deja, — răspunse Irina ferm.
În aceeași seară primi un mesaj. Nu de la Alexandru. De la Oksana.
„Crezi că tu ești victima? El a fost mereu așa. Doar că înainte tu duceai totul pe umerii tăi. Acum e rândul tău să privești cum totul se prăbușește.”
Irina privi ecranul mult timp.
Și pentru prima dată după multă vreme nu simți frică — ci o claritate rece, tăioasă.
Nu mai era o dramă de familie.
Era un joc cu miză mare: un copil, o reputație și un adevăr ascuns prea mult timp.
