Deodată, Alexandru ridică vocea:
— Nu o să-ți permit să-mi distrugi viața!
Irina se întoarse încet spre el.
— Ai reușit deja singur.
Tăcerea care urmă fu grea, aproape palpabilă.
Și atunci ușa se deschise din nou.
În prag apăru Oksana. Fără machiaj, obosită, cu telefonul în mână.
— Nu mai particip la asta, — spuse direct.
Liniștea deveni absolută.
Tamara Petrovna păli.
— Ce tot spui?!
Oksana zâmbi amar.
— Am dus asta trei ani. Fiul tău nu s-a „stricat” dintr-odată. A fost mereu așa. Doar că altcineva strângea după el.
Alexandru se întoarse brusc spre ea:
